Logo Ierbar ×
Acasă Despre Ierbar Cumpără Contact

Chlorophytum Comosum Ocean

19.00 lei

5 minute de atenție și câțiva mililitri de apă din când în când par a fi un schimb bun pentru ore bune de oxigen și aer proaspăt, însă. Specialiștii au demonstrat că pe lângă încântarea simțurilor vizuale și olfactive, plantele de interior aduc beneficii

  • SKU: 43221233321566
  • UM: BUC
  • Brand: IERBAR
stoc epuizat
  • Distribuie pe:

  • diametru 5.5cm

    inaltime 13cm

    Ingrijire usoara

Cine este Chlorophytum Comosum Ocean?

”Mens sana in corpore sano” spune o veche maximă latină. Și dacă putem să avem un corp sănătos făcând sport și având o dietă echilibrată, o minte relaxată o putem menține cu o energie pozitivă, gânduri frumoase și fericite.

Cum petrecem cel mai mult timp din viața noastră în spații închise, ca apartamentul sau biroul, este de la sine înțeles că acestea trebuie să ne ofere cât mai multe momente de stare de bine.

Nu, nu trebuie să îți schimbi piesele de mobilier sau să redecorezi în fiecare an pentru a obține asta. Nici de lumânări parfumate și amulete speciale prea multe nu ai nevoie.

Echipa Ierbar îți oferă o soluție mult mai eficientă, care nu numai că îți va înfrumuseța casa, dar îți va asigura și beneficii multiple în ceea ce privește sănătatea. Exact, bifezi ”Mens sana in corpore sano” pe modelul 2 în 1, simplu, la tine acasă.

Cum faci asta? Adoptând una (ideal ar fi mai multe) dintre plantele pe care ți le punem la dispoziție și cu care poți să îți amenajezi o oază de verdeață pe balcon sau chiar pe pervazul dormitorului sau al livingului. Unde mai pui că plantele noastre sunt sociale, adică vor crește pe zi ce trece, dacă le acorzi 5 minute de atenție în care să le povestești cum a decurs ziua ta sau pur și simplu să le saluți.

5 minute de atenție și câțiva mililitri de apă din când în când par a fi un schimb bun pentru ore bune de oxigen și aer proaspăt, însă. Specialiștii au demonstrat că pe lângă încântarea simțurilor vizuale și olfactive, plantele de interior aduc beneficii reale sănătății. Îmbunătățesc calitatea aerului, reduc starea de nervozitate și creează condiții perfecte pentru un somn mai liniștit.

Înainte să te gândești că trebuie să îți adaugi un task în plus și să devii și grădinar, lasă-ne să ți-o prezentăm pe Chlorophytum Comosum Ocean, Voalul Miresei sau Planta Paianjen, așa cum este denumirea ei populară.

Originară din Africa de Sud, se adaptează foarte bine și nu este pretențioasă în privința condițiilor de creștere. Se dezvoltă foarte repede, este rezistentă la variațiile de temperatură si poate sta atât într-un loc luminos cât și într-unul mai întunecat.  

Crește sub forma unei tufe, are frunze subțiri și lungi, cu dungi albe. Datorită acestei forme, este indicat să fie plantată în ghivece suspendate, pentru că, pe masură ce planta crește, frunzele vor îmbrăca frumos vasul în care se află. Periodic apare câte un peduncul de floare mic și alb.

Pe lângă faptul că va da o notă estetică deosebită locuinței tale, Chlorophytum Comosum Ocean are și beneficii reale pentru sănătate:

  • Specialiștii au demonstrat că are capacitatea de a purifica 90% din aerul dintr-o încăpere, jucând rolul unui filtru natural pentru dioxidul de carbon si diferiți poluanți.
  • Absoarbe până 90% din formaldehidă, substanță ce o găsim peste tot în casa noastră, întrucât este folosită pentru fabricarea adezivilor pentru lemn din care sunt confecționate pardoseli, mobilier, dulapuri.
  • Scade nivelul de intensitate al anxietății, oboselii și al stărilor nervoase.
  • Te scapă de durerile de cap cauzate de respirarea unui aer închis.
  • Neutralizează fumul de țigară.
  • Previne alergiile.
  • Nu este toxică pentru animalele de companie.

Chlorophytum Comosum Ocean poate fi pusă separat sau alături de alte plante din colecția Ierbar cu ajutorul cărora îți poți face oaza ta de liniște. Dacă apreciezi minimalismul, ai șansa să te bucuri de beneficiile oferite de plante și dacă comanzi mini ghivecele magnetice care pot fi puse direct pe frigider. Un set de 3 mini plante puse în ghivece simpatice care mai apoi pot fi lipite pe frigider, pot fi începutul grădinii tale verticale crescute, sau mai bine zis, ”lipite”, pe frigider.

Cum poți să o cunoști pe Chlorophytum Comosum Ocean?

Nu trebuie să faci eforturi prea mari pentru a aduce în propria locuință toate beneficiile oferite de Chlorophytum Comosum Ocean.

Tu doar o comanzi online, iar echipa Ierbar ți-o livrează în cele mai bune condiții:

  • Îți oferim transport sigur

Chlorophytum Comosum Ocean este plantată într-un ghiveci ce conține tipul de pământ de care are nevoie (pământul obișnuit de flori, care poate fi amestecat cu turbă sau nisip), este împachetată cu multă atenție într-o cutie și este expediată către tine. Livrăm de luni până vineri, timp de 12 luni pe an și în funcție de disponibilitatea pe stoc a plantei la momentul comenzii tale, aceasta va ajunge la tine în 2-3 zile lucrătoare.

  • Îți asigurăm garanția calității

Livrăm doar plante sănătoase și frumoase, pe care le împachetăm cu toată priceperea și grija. Pentru a păstra planta în stare perfectă, îți recomandăm să deschizi pachetul imediat ce îl primești. Pentru că sunt fragile, în timpul transportului, plantele ar putea să piardă totuși câteva frunze sau o cantitate mică de pământ să cadă din ghiveci. În cazul în care se întâmplă asta și ești nemulțumit de starea plantei, te rugăm să ne contactezi pentru a evalua împreună situația. Dacă planta este distrusă în totalitate, vom dispune de toată diligența pentru a o înlocui.

Cum o îngrijești pe Chlorophytum Comosum Ocean?

Din momentul în care ai primit ghiveciul perfect trimis de Ierbar, poți să așezi planta acolo unde crezi că te poți bucura mai mult de prezența ei. Deși nu este foarte pretențioasă și se adaptează foarte bine multor condiții de mediu, ți-am pregătit totuși un mic ghid de îngrijire ca să te bucuri de beneficiile Chlorophytum Comosum Ocean cât mai mult timp.

Nevoia de lumină: preferă un loc luminos, ferit însă de bătaia directă a soarelui și de curenții de aer, iar condițiile de temperatură pot varia de la 10 la 30 de grade Celsius

Tipul de pământ: nu este pretențioasă și poate fi plantată folosind un pământ obișnuit de flori sau un amestesc de turbă și nisip. Chiar dacă se adaptează foarte bine la orice tip de sol, un supliment de îngrășăminte administrat o dată pe lună în timpul lunilor calde din an, este necesar.

Nevoia de apă: are nevoie de apă în mod regulat, astfel încât pământul să rămână reavăn. Este destul de sensibilă însă la umiditate, așadar nu exagera cu apa, pentru a preveni putrezirea rădăcinilor. Este ideal ca planta să fie pusă într-un ghiveci care nu permite reținerea apei, iar farfuria pe care este așezat acesta să nu fie la rândul ei plină cu apă. Iarna, trebuie udată foarte rar, pentru că planta intră în repaos.

Replantarea: se poate face oricând dacă vrei să schimbi modelul de ghiveci sau atunci când rădăcinile ocupă deja întreaga suprafață a vasului, cu condiția să ai mare grijă la acestea atunci când faci operațiunea.

Greșeli frecvente de îngrijire:

Planta este destul de ușor de întreținut, tolerează destul de bine orice condiții de mediu, însă este mai sensibilă la umiditatea exagerată a pământului. Trebuie să ai grijă ca planta să obțină cantitatea de apă în mod regulat, dar fără ca rădăcinile să fie ”înecate” în apă, întrucât riști ca acestea să putrezească.

adaugă un review

#celemaivândute

Header Border